Ma trezesc din cauza ca mi-au inghetat labele picioarelor. Ma foiesc incerc sa ma ghemuiesc cat de cat sa le pot incalzi. E al dracu de frig. Prin cort razbate lumina, e dimineata. Ma uit la ceas este aproape 6. La fel si colegii de drum incearca sa se trezeasca si sa se dezmorteasca. Intr-un final iesim din sacii de dormit si incercam sa ne imbracam mai gros pentru a ne incalzi. Bocancii sunt in afara locului unde dormeam. Sunt inghetati bocna. Cu mare greutate incerc sa ma incalt si reusesc dar trebuie sa ma misc ca sa imi dezghet picioarele. Ies din cort. Se vede a fi o zi frumoasa,e senin.
Punem la foc niste apa pentru ceai si mancam racituri si dulciuri. Mai facem niste ceai si il punem la termos. A fost ger mare noaptea trecuta cred ca undeva pe la -10 grade. Strangem cortul, facem bagajele si dupa cum era stabilit astazi vom incerca sa cucerim Mont Blancul. Avem de urcat o ultima panta catre creasta. O sa iesim prin locul Piton des Italiens(4002m). Odihna ne facuse bine si eram cat de cat in forma.
In jur de 6:30 am luat-o din loc si ne miscam destul de repede si din cauza frigului. Intr-o ora eram in creasta savurand peisajul si faptul ca eram pentru prima oara la peste 4000m.
Dupa o mica pauza am inceput sa inaintam pe creasta. Greul spre uimirea noastra abia acum incepea. Creasta era destul de ingusta iar pe alocuri mergeai numai pe muchia de stanca, in stanga si in dreapta avand prapastii. Si nu orice fel de prapastii ci unele la care iti era frica si sa privesti.
Trecusem de lanturi, cabluri, scari, crevase dar acum era altceva, ceva la care nici macar Fane nu se asteptase si nici Cristi nu ne povestise. Un relief primejdios cu alternante de pereti de gheata, stanci, zapada inghetata si moale, locuri unde iti e teama sa pui piciorul si chiar mainile. Am urcat in prima faza niste colturi de stanca ca apoi sa ocolim prin partea de nord a unui varf. Stam sa ne tragem un pic sufletul. Apoi urcam pe o portiune de zapada mai buna dar ajungem in fata unui perete de gheata cam de 5m. Urca Fane, urmeaza Popey care il dovedeste si el cu greu. Era randul meu. Fac primii trei pasi pe perete incerc sa ma apuc si cu mainile dar nu reusesc, infig pioletul, ma trag dar ma dezechilibrez pentru cateva momente. Pulsul imi sare-n urechi si tample. O teama ma face sa ma apuc cu ambele maini de piolet si sa ma trag cat de cat ca apoi sa mai fac doi trei pasi lateral infig coltarii trag pioletul si-l infig mai sus. Aveam sprijin acum si dupa inca trei pasi in sus reusesc sa ies istovit de oboseala dar si de emotii.
Luam o pauza sa ne hidratam dar gustul ceaiului imi face scarba si beau doar energizant rece. Incep sa-mi fac griji uitandu-ma ce va urma. Nu se vedea nici o poteca. Este adevarat ca ninsese in ultimile doua nopti. Intai era o portiune mai usoara iar apoi spre iesirea in creasta Bionnassay
o creasta foarte ingusta de vreo o suta de metri extrem de ingusta si lipsita de zapada pe varf. Ajungem repede la creasta stancoasa facem o pauza sa vedem cum vom trece creasta respectiva. Popey isi scoate casca si o scapa. Nici o sansa sa o poata recupera. Ne-am uitat dupa ea vreo doua minute si tot nu se oprise ducandu-se la vale cu viteza. Apoi intr-un tarziu a cazut intr-o crevasa jos pe ghetar. Alta nu avea asa ca se multumeste cu o bentita de windstopper.
Eram in fata celei mai grele incercari si intelesesem totodata de unde s-au intors cehii. Acum Fane ne spune ca va trebuii sa mergem pe la baza stancilor unde incepe zapada pe fata sudica deoarece pe cea nordica era exclus. Tehnica era urmatoarea: Fane pleaca primul face portiunea de coarda dintre el si Popey dupa care pleaca Popey si grupeaza langa Fane asteptand sa vin si eu. Treaba asta se facea aproape mergand in genunchi cu coltarii infipti in gheata si infigand coada pioletului in zapada acesta fiind singurul nostru punct de sprijin pentru maini. Nu va spun cate transpiratii, cati fiori, cate tremuraturi, cate calduri si cate raceli pe sira spinarii m-au trecut. Cate injuraturi si-a luat Fane saracul. Creasta avand peste 100 de metrii lungime ne-a luat cam vreo doua ore. Imi tremurau mainile si picioarele cum nu mi-au tremurat in viata mea. Va dati sema ca nu a fost loc de fotografii si filme.
Trecem de stancile alea nenorocite si constatam ca mai e un hop . Aceeasi muchie ingusta pe creasta Bionnassay de data aceasta dar fara stanci, doar gheata si zapada. Acum era mai usor numai trebuia sa regrupam decat sa avem grija sa nu ne distantam mai mult unul de celalalt.
Inca 20 de minute si suntem gata, istoviti, si totodata cu o chestie in suflet ca am scapat. Ne tragem sufletul vreo 20 de minute. Calculam cam cat ar mai fi si speram sa ajungem unde ne-am propus adica pe Mont Blanc.
Acum putem vedea de aici de sus si Franta. In sfarsit am trecut si granita "ilegal".
Durerea de cap si oboseala le simteam din nou. Gafaiam in 20 de metri de mers. Incepea sa nu mai fie de gluma aparuse si un pic de ameteala. Incet incet ajungem si pe Domme de Gouter(4304m) un platou inalt de unde vedem refugiul bivuac Vallot, statia meteo si Mont Blancul. Ne oprim pentru o noua pauza cu toate ca Fane tragea de noi sa ne miscam mai repede. Dar ce naiba sa te mai misti ca noi nu facusem atata efort niciodata mai ales la altitudinea asta.
Era trecut de ora 4PM cand ne intersectam cu ruta franceza. Majoritatea coborau in timp ce noi vroiam sa urcam. Il vedeam si am fi vrut si sa-l atingem. Ne mai desparteau 500 de metri diferenta de nivel dar drumul era lung. Deja nu mai eram legati intre noi si Fane isi luase un avans considerabil. Ajuns la refugiul Vallot(4362m) ne asteapta sa evaluam situatia. Foarte greu ajungem si noi. Nu dupa multe discutii hotaram sa ne intoarcem si sa o luam catre refugiul Gouter. Probabil ca atat puteam la ora aia si asa era cel mai bine. Resemnati ca doar am vazut Mont Blancul facem cale intoarsa. O luam usor la vale. Fane o ia din nou inainte si la un momendat ne transmite ca se duce la refugiu cat poate de repede pentru a ocupa locuri. In dreptul Domme de Gouter isi face aparitia si ceata. O ceata groasa de abia vedeai poteca ce se facuse prin zapada batatorita de oamenii muntilor. Am scos la un momendat ochelarii dar nu recomand la nimeni sa faca treaba asta. Orbesti pentru urmatoarele cateva minute instant. Am stat sa-mi revin si m-a prins si Popey din urma. Am mers ca orbetii si in cele din urma ne-am dat seama ca suntem aproape datorita corturilor amplasate langa poteca.
Ajungem intr-un final. Fane ne astepta in fata refugiului. Ne spune ca ne-a rezervat locuri in sala de mese. 28 de euro de persoana sa dormi acolo pe banci, pe jos sau pe mese. Mergem sa platim, aratam carnetele de alpinisti si ne fac o reducere dar nu cea normala de jumatate spunandu-ne ca nu avem stampila cu sigla normala de anul acesta si platim 21 de euro pana la urma de persoana. Ne lasam la intrare betele, coltarii si pioletii si intram si ne asezam la o masa. Dam sa intrebam de ceva mancare dar este inchis bufetul. Trebuie sa asteptam pana pe la 7PM si abia e 6PM. Mi-era dor de o mancare calda. Ne uitam pe meniu si ne sare in ochi portia de carnati cu piure si consome-ul(supa lor). Se intredeschide bufetul si vorbesc cu cel de acolo care-mi spune ca intaietate il au cei cu camere rezervate si cu masa platita dar dupa aceea nu va fi o problema putem manca si noi.
Ma asez din nou la masa cu o multumire fata de mine care nu mai vorbisem demult franceza si cu toate acestea nu mi-a fost greu sa vorbesc si sa ma inteleg neasteptat de bine cu bufetierul.
Asteptam noi ce asteptam, ne molesim dand de caldura. Se deschide bufetul. Ne dam la o parte de la masa la care stateam si ne asezam la o alta pentru ca acolo mancau cei care aveau rezervare. Intr-un tarziu se termina si se duce Fane la ghiseul bufetului. Se intoarce instant si ne spune in doua cuvinte in engleza ce i-a spus ala "only soup". Sa inebunesc nu alta. Cum frate "only soup" dupa ce am asteptat atat dupa o mancare calda si care sa ne revigoreze un pic. Ne enervam, injuram de toti mortii si ranitii mamii lor de francezi si ne incolonam sa luam o supa. Care bineinteles era apa chioara si costa si 8 euro. Pe langa asta ne-am luat si o bere , ne-am scos din rucsace racituri si am mancat. Eram asa de deprimat incat eu le-am zis ca nu mai incerc niciun Mont Blanc a doua zi. Fane cu Popey erau mai optimisti eu deja aveam calculul ca voi dormi mai mult aici la refugiu asteptandu-i daca vor sa mearga. Am mai stat noi la povesti pana in jur de ora 9PM cand cica se da stingerea. Fane s-a bagat sub masa sa doarma, Popey pe banca iar eu sus pe masa de parca eram mort. Dar bine ca aveam unde. Inca o ora s-au tot auzind vorbind cehi, francezi, nemti, etc. In cele din urma cred ca am adormit eu dar tot cu o durere de cap sacaitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu