Ne tragem rasuflarea uitandu-ne catre Mont Blanc. Suntem la picioarele lui si la propriu si la figurat. Speram ca ce a fost mult a trecut. Suntem atat de aproape. Vantul bate cu putere ceea ce ne da de gandit si face sa ne fie un pic frig.
Pornim pe panta abrupta din spatele refugiului Vallot. Se adunase multa lume asa ca am hotarat sa ne continuam drumul pentru a putea evita aglomeratia de pe poteca. Fane merge primul dupa care eu si Popey. Incepem din nou sa obosim destul de repede de data asta mai mult Popey. Vantul face ca frigul sa fie destul de patrunzator si simtim pe masura ce urcam cum scade temperatura.
Dupa aproximativ o ora suntem pe Grand des Bosses(4513m). Vantul sufla al dracului de tare si ne arunca in fata zapada viscolita de simtim ca ne crapa pielea. Fane si-a luat doar o pereche de manusi simte tot frigul prin ele.
Stam cateva minute asteptandu-l pe Popeye si speram ca vantul sa se mai domoleasca. In zare se vede a fi senin dar deasupra Mont Blancului observam formandu-se un nor lenticular ceea ce nu e de bine. Vine si Popey , ne tragem rasuflarea cateva minute.
Inaintam din ce in ce mai greu din cauza vantului. Zapada spulberata ne loveste incontinuu. Abia mai ne auzim intre noi. Ajungem intr-un final pe La Taurnette(4677m). Aici intram in norul lenticular iar vizibilitatea scade considerabil, aceasta problema adaugandu-se vantului si gerului napraznic. Fane se vaita ca i-au inghetat mainile. Popey e din nou in urma. Ne chinuim sa inaintam aproape orbeste iar vantul face ca din cand in cand sa ne odihnim stand in genunchi pe marginea potecii. In continuare nu renuntam inaitand foarte greu aproape in genunchi. Urcam pe o panta destul de abrupta si destul de ingusta. Cand sunt rafale puternice stam pe loc sa putem respira. In curand suntem in nor d-abinelea. Abia ne mai zarim unii pe altii. Din spate pare ca nu mai vine nimeni. Din fata au mai trecut doua grupuri de 3-4 persoane legate intre ele. Cred ca atingem culmea Mont Blancului la un moment dat dar este din ce in ce mai greu sa ne dam seama unde suntem. Stam pe loc sa nu ne ia vantul pe sus. Ne mai taram cativa zeci de metri. Din fata apare un nou grup care ne spune in franceza ca: gata sa ne intoarcem. Ma uit la Fane care cu greu incearca sa-si incalzeasca mainile si care zice si el "gata ne intoarcem, probabil ca am ajuns" . Popey intarzie sa apara si o luam la vale spre el. Il vedem la cativa metri si ii spunem ca gata ajuns, vazut dar e crima sa mai stam acolo sus cu vantul asta si poteca ingusta de o parte si alta avand prapastie. Intelege si incepem coborarea.
Vantul in continuare sufla din ce in ce mai tare dar parca e mai bine un pic cu el din spate. Mama lui de nor de unde a aparut el. Intr-o ora eram din nou la Vallot unde era senin si vantul era mai domol. Lume multa, unii urca, altii coboara iar majoritatea se odihnesc.
Ne oprim, ne asezam intr-un loc unde suntem feriti de vant, suntem aproape epuizati, ne tragem rasuflarea minute bune. Fane incearca din rasputeri sa-si incalzeasca mainile. Bem energizant si ceai. Urasc ceaiul asta baut patru zile incontinuu, nu-mi mai trebuie in viata mea. Stam de vorba si cadem de acord intr-un final ca am fost sus poate cu cativa metrii mai inapoi de varf dar ce mai conta fusesem pe Mont Blanc. Ne realizasem in sfarsit visul mai ales eu si Popey. Pentru Fane era a doua oara.
Facem planul pentru coborare. Ne retragem in prima faza spre refugiul Gouter pentru a manca ceva (daca gasim) de pranz si sa ne luam bagajele. Apoi vom porni pe Grand Couloir catre refugiul Tete Rousse iar de acolo mai departe catre Nid D'Aigle. Dar pana acolo mai e cale lunga si ne asteapta un drum extrem de lung si dificil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu