Dupa aproape trei sferturi de ora de odihna, hotaram sa incepem sa coboram spre refugiul Gouter. Pana pe Domme de Gouter a mers destul de repede dar oboseala incepea sa se faca prezenta mai ales la mine care pana atunci trasesem tare. Deja mergand la vale oboseam mai repede decat as fi urcat. Facem din nou un popas pe Domme du Gouter sa mai tragem niste poze si sa privim catre creasta Bionnassay pentru ultima oara, dar vedem si Aguille de Midi rasarind printre nori.
Filmeaza Fane cateva secunde si plecam mai departe. Picioarele parca nu ma mai asculta si cobor parca fara sa am centru de greutate. Vantul s-a mai linistit aici si soarele ne incalzeste din ce in ce mai bine. Lume multa urca si coboara acum. Abia astept sa ajungem la refugiu sa ma odihnesc, dar gandul acesta face sa para drumul mai lung decat e.
Dupa o coborare istovitoare ajungem la refugiu destul de repede. Pana aici am ramas eu in urma de vreo doua ori dar e bine acum ca am ajuns cu putin inainte de masa de pranz. Ne asezam la o masa si consultam pe rand lista felurilor de mancare afisata la ghiseul bufetului. Ne hotaram sa comandam spaghete pentru trei persoane, cu toate ca pretul intrece orice masura 48 de euro. Se deschide si bufetul, comandam si asteptam vreo 20 de minute pana ne primim mancarea. Caldura din refugiu ne-a molesit deabinelea. Mancam cu pofta dar eu nu dovedesc toata portia. Punem capul pe masa si incercam sa ne odihnim. Adormim asa aproape o ora. Ne trezim si incepem sa ne pregatim bagajele. Coborarea o sa fie destul de grea terenul fiind unul destul de accidentat iar rucsacii o sa-i avem din nou in spate.
Ne echipam din nou cu tot echipamentul si pornim la drum. Avem in fata un traseu plin de lanturi, cabluri si scari de fier destul de greu si intortochiat, cu stanci colturoase si treceri inguste de abia ma strecor cu rucsacul. Din cand in cand ma ajut de coltari si piolet sa nu o iau la vale. Cu toate ca e mai dificil decat a fost coborarea pana la refugiul Gouter, parca acum mergea mai bine. Stam de aceasta data grupati si ne descurcam destul de bine. Nu prea intampin dificultati decat atunci cand izoprenul mi s-a agatat de 2 ori in stanci si era sa vin in nas, dar atat. Cam intr-o ora si jumatate ajungem sa terminam partea de stancarie si avem in fata o traversare destul de complicata peste Grand Couloir cu un cablu suspendat de care trebuia sa ne tinem iar de sus din cand in cand cadeau pietre. Deci trebuia sa fim cu ochii in paispe' si sa fim atenti pe unde punem picioarele.
Trecem fara emotii. La momentul acela nu au venit de sus decat 2-3 pietre micute. Dar am vazut dupa ce am trecut ca poate fi si mai rau. O groaza de bolovani cadeau. Dupa vale urcam iar pe niste stanci de unde se vede Tete Rousse(3187m). Un refugiu mult mai mare ca Gouter si parca mai populat din ce se vede. O luam catre platoul unde este amplasat refugiul dar pe poteca ce duce prin drepta lui. Fane si Popey o iau inainte. Pe mine incep sa ma bata bocancii in varful degetelor si raman in urma. La un moment dat ma opresc pe marginea potecii si privesc catre refugiu. Din senin pioletul imi zboara din mana dreapta si nu stiam ce se intampla. Ma dezmeticesc imediat si constat ca un pietroi care a venit la vale mi-l smulsese din mana. Ma aplec sa iau pioletul si cand ma ridic o noua piatra dar mai mica ma loveste in umarul stang. Ma uit in sus si vad ca o groaza de pietre de toate marimile veneau la vale. Strig catre baieti dar nu ma aud. Distanta se facuse destul de mare intre noi. Ma grabesc sa ies din raza de actiune a pietrelor dar nu scap fara o lovitura in partea din spate a piciorului, dar tot asa cu o piatra mica. Ma opresc un la vreo 25 de metri mai la vale si ma trec toate apele. Pioletul acela poate ma ferise de un accident, daca nu era el cine stie unde ma lovea pietroiul ala. Ma uit din nou inapoi si ma bucur ca am plecat din acel loc, pitrele continuau sa vina la vale la secunde bune dupa ce eu fusesem in calea lor.
Fane si Popey s-au oprit sa ma astepte la iesirea din vale. Ajung langa ei si caut sa ma descalt cat mai repede pentru a vedea care e situatia cu degetele mele. Ma cam dor unghiile de la degetele mari, dar deocamdata e ok. Am cateva batai pe care le badajez cu leucoplast. In fine ma intind un pic pe izopren sa-mi trag sufletul. Langa noi era si un cort de informare pentru cei ce mergeau pe Mont Blanc.
Mancam cateceva si bem apa. Ne asteapta inca o portiune de coborare printre stanci si pietroaie. Obosisem destul de rau si picioarele ma ajutau din ce in ce mai putin. Dupa aproximativ o jumatate de ora pornim din nou. Ne grabeam cat de cat pentru a ajunge devreme jos sa prindem trenul din Nid D'Aigle si sa avem si legatura cu telecabina ce urma sa ne duca jos in Les Houches.
Asadar o pornim la vale din nou. Dupa nici o suta de metri de coborat incep sa ma bata iar bocancii. Incerc sa calc altfel dar degeaba. Nici daca merg pe varfuri, nici pe calcaie nu ma ajuta in niciun fel. Terminam intr-o ora de coborat prima portiune mai abrupta si mai dificila. E din ce in ce mai cald. Luam din nou o pauza. Isi fac aparitia si caprele Ibex de data aceasta cele "franceze".
Bem apa, mancam dulciuri si pornim mai departe. Poteca ce merge spre vale e mai dreapta acum si coborarea e mai lina. Dar pentru mine degeaba, tot greu ma misc din cauza picioarelor. Oboseala isi spune si ea cuvantul si nu in ultimul rand si rucsacul din spate. Parca acum e cea mai lunga zi, nu se mai termina. Mergem de aproximativ 14 ore.
In continuare coboram, dar destul de incet ne miscam, mai ales eu. Fac efort cu greu pentru a tine pasul cu prietenii mei. Aproape se termina zona de stancarii si pietroaie si mai facem o pauza.
Pornim din nou. Fane a observat ca la mine benzina e cam pe terminate si ma incurajeaza cum ca mai e putin. Cautand cu privirea incercam sa-mi dau seama cam cat mai e pana la gara de la baza ghetarului Bionnassay. Paseam din ce ince in ce mai greu, iar fiecare pas il simteam fix in unghiile degetelor mari. Raman in urma din nou si cred ca mai e destul de mult de mers in ciuda a ce spunea Fane.
Fane o i-a la un momentdat si inaintea lui Popey si inceraca sa se distanteze cat mai mult. Eu ma opresc din nou. Nu se mai vede Fane iar Popey e la ceva distanta. Strig la el sa stea sa-mi dea niste apa pentru ca nu mai aveam. Pornim din nou si data aceasta parca si rucsacul avea o mie de kg. Eram sleit de puteri si foarte obosit. Megeam mai mult pe loc. In curand dispare si Popey din peisaj pentru ca urma o coborare mai abrupta cred. Ajung si eu la marginea ei si constat ca sunt aproape de gara, deoarece il vad pe Fane urcand inapoi fara rucsac de data aceasta. Venise sa ma ajute. Imi spune ca trebuie sa ne grabim un pic pentru ca trebuie sa soseasca trenul. Imi ia rucsacul din spate si o luam la vale culmea tot Fane in cea mai mare viteza. Intr-un final ajungem in gara. Luam bilete si mai asteptam un pic pana cand soseste trenul admirand peisajul.
In sfarsit apare si trenul si ne inghesuim catre urcare.
Ne urcam, mergem trei statii si coboram pentru a lua telecabina. Ajungem si la statia de telecabina unde nu stam mai mult de cinci minute si soseste. Iata-ne mergand spre civilizatie. Nu ca pe unde am intalnit oameni nu ar fi fost, dar mai mult am mers prin salbaticia muntilor. Coboram la Les Houches si mergem catre statia de autobuz ce duce la Chamonix.
Mergeam de aproximativ 16 ore si nu se sfarsise dar mai multe detalii in postarea urmatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu