vineri, 29 iulie 2011

Delta Dunarii, Marea Neagra ~ Sulina ~ Golful Musura, Insula Pasarilor

21 Iulie
7.30. Locul de intalnire: In parcare la Liviu.
De obicei nu intarzii dar de data asta am trecut pe la momeli si pe la maicamea sa iau o lada frigorifica si am intarziat vreo 15 Minute.
7.45. Ajung in parcare la Liviu, locul unde ne adunam eu, Adi, Victor, Carmen, Calin, Masu, Liviu si Pete.
Transferam bagajele din masina mea in masina lui Victor si a lui Liviu si pornim la drum. Drumul il stiti de la plecarea in Delta de acum o luna asa ca nu va mai povestesc aceleasi chestii pana la Tulcea incluzand aici si popasul cu mici, etc.
De data asta rezervasem locuri la nava rapida. Ne caram calabalacul mult mai departe decat cheiul unde trage pasagerul. Avem locuri rezervate in fata navei chiar la geamul din fata.



Din pacate nu putem admira privelistea foarte bine deoarece geamurile fiind de plastic sunt matuite si abia se zareste pe unde mergem. Asa ca ne punem pe baut bere, mancat alune, povesti, bascalie, etc. Intre timp ploua dupa care sta ploaia.
Cam intr-o ora si jumatate ajungem la Sulina. Putine orase de la noi mi-au lasat o impresie buna iar Sulina este unul dintre ele. La prima vedere este fenomenal(cel putin asa il vad eu).
Descarcam bagajele si ne intalnim cu un baiat care sa ne conduca la pensiune trimis de Lucian Pamfil, prietenul lui Liviu . Pensiunea este aproape de port pe strada a-II-a. (http://www.pensiuneaplutosulina.ro/)
Ne ocupam camerele foarte multumiti de ele si coboram pentru a merge la masa la restaurantul Marea Neagra. Intre timp mai ne racorim cu cate-o bere.


 Mancam destul de bine si de scump si ne intalnim cu Lucian pentru a stabilii la ce ora ne plimbam. 
La ora respectiva ajungem pe chei, ne imbarcam si o luam din loc.





Prima destinatie Farul vechi si pelicanii printr-un canal ce ocoleste farul si ajunge in capatul golfului Musura.







Ne-am intors in canalul navigabil iesind spre varsarea Dunarii in Marea Neagra , trecand pe langa noul far.



 Trecem de far iar acum mergem catre locul unde apa calda si dulce a Dunarii se contopeste cu apa rece si sarata a Marii Negre. Parca vrand sa ne anunte, marea ne primeste cu o forta numai a ei canalizata in valuri cat de cat mari ceea ce face sa le sperie pe fete si pe Calin.
Iesim un pic in larg sa ocolim digul de piatra ce indruma Dunarea sa se contopeasca cu marea si facem stanga in golful Musura catre Insula Pasarilor (Insula Fericirii dupa Lucian). Aici este locul unde inopteaza multe pasari de acolo venindu-i si numele. Dupa vreo 10-15 minute ne apropiem de insula. Sunt ceva pasari dar nu atat de multe cum ma asteptam sa vad. In principal pescarusi, albatrosi si randunele de mare.



Langa insula in partea de nord pentru a imbogati peisajul se afla si un vapor ucrainian esuat.
Oprim aproape de mal coboram pe rand din barca eu, Liviu, Masu si Victor cu Calin.
Ajungem pe insula de marimea a doua terenuri de fotbal pe care cresc doar iarba, cateva specii de plante si buruieni pitice. Dam o tura desculti, adunam cateva cochilii de melci si ne reimbarcam pentru a ne intoarce catre Sulina.



Pe drum prindem si un apus de soare fantastic.




De data asta Lucian o i-a prin golf ne arata malul ucrainean si ne ne scoate pe un alt canal "Canalul Pescarilor" aproape in port. Fiind aproape seara incepe sa fie cam racoare.


Ajungem in port unde stabilim cu Lucian sa ne i-a dimineata pentru o noua plimbare si-l invitam sa treaca seara sa stam la o bere.
Ne retragem catre pensiune unde ne inhamam din nou la bere si alune. Pe rand incep sa se retraga cate unul pana raman eu cu Victor. Aproape de miezul noptii apare si capitanul Lucian Pamfil dar ne gaseste pe amandoi mai mult muti asa ca bea o bere cu noi dupa care ne retragem cu totii la somn.

miercuri, 20 iulie 2011

Delta Dunarii ~ Lacul Ligheanca, Lacul Vacaru, pelicani, lebede, etc

5 iunie 2011
Din nou ora 7:30, din nou cafea de data aceasta cu menta verde. Un gust unic care te imbie sa te trezesti mai repede. Eu beau si doua paharele de tuica sa-mi mearga bine.
 Astazi mergem cu barcile la limbare si sa cautam sa facem ceva poze. Bineinteles luam si cate-o lanseta, naluci, lingurite pentru rapitori. Nelipsita lada cu bere vine si ea cu noi.
De data aceasta toata lumea incape in doua barci cu motor. Victor nu vine de teama mersului in barca.
Trage barca la alimentare iar acolo incasarea banilor o face un caine, da ati citit bine un caine de vanatoare care i-a banii cu gura si ii duce stapanului.



Nu dupa multa vreme intram pe lacul Ligheanca. Inca de la inceput am fost intampinati de pelicani. acesti mari pescari ai deltei.



In departare se vad pelicani dar si o gramada de lebede albe. Aruncam ici colo lanseta dar nimic interesant.


Trecem de lac o luam pe niste canale si ajungeam la alt lac mai mic, Lacul Vacaru unde zabovim mai mult in cautarea macar a unei muscaturi dar degeaba, nu vrea sa manance. Intre timp bem bere si ne binedispunem.




Caldura isi face si ea aparitia. Tragem la mal intr-un final pe un canal mai larg unde ne racorim cu o baie in Dunare. Apa este limpede si calda in acelasi timp. Problema apare cand iesi din apa deoarece taunii dau navala pe tine. Si cand te musca sunt criminali iti dau sangele. Stam, ne aparam de tauni, ne uscam si ne intoarcem catre Mila 23.
Ajungem pe la orele 14. Bineinteles mancam, evident peste si eu cu Victor hotaram sa mergem pe lacul de la marginea localitatii sa ne incercam si acolo norocul. Degeaba pierdem vreo doua ore si nu vedem nicio coada de peste. Ne intoarcem insetati si hotarati pe treaba.









Ne asezam din nou pe seara pe langa mese, mai manacam, mai bem dar parca fara aceeasi tragere de inima ca in urma cu o seara. A doua zi urma sa plecam si parca ne parea rau ca s-a terminat asa de repede.

Dimineata ne trezim la aceeasi ora ca si in celelalte zile, ne facem bagajele si ciugulim cateceva. De data aceasta ne intoarcem cu o rapida pentru care negociasem in uma cu o zi. La ora 8 suntem in port unde suntem asteptati de salupa. Ne luam ramas bun de la toti ceilalti, pentru ca ei mai stau o zi, si ne imbarcam cu bagaje cu tot.





Dupa o ora si jumatate cu aproximatie suntem In Tulcea iar dupa inca aproximativ trei suntem acasa.
Asa s-a sfarsit o iesire cu prietenii in Delta Dunarii si care a fost o evadare clara din cotidian.

Next: Sulina 21-24 Iulie

sâmbătă, 16 iulie 2011

Delta Dunarii ~ Canalul Sontea

4 iunie 2011

Dimineata ne adunam jos la bucatarie in jurul cafelelor cu gust de busuioc pregatite special de gazda noastra. Bem cafeaua dupa care mancam micul dejun. Ne facem aprovizionarea cu momeli, bere, etc. si pornim spre port unde ne asteaptau barcile. Suntem sase in barca pentru pescuit si avem ca barcagiu pe Nea Vanea. Ne urcam si calabalacul si pornim in cautarea unui loc pentru pescuit. Victor are emotii si putina teama de barca ceea ce-l face sa para crispat.




Nu dureaza mult si desfacem cate-o bere. Incercam sa gasim un loc pe un mal unde sa pescuim eu cu Liviu si cu Victor, ceilalti ramanand sa pescuiasca din barca. Ne plimba ceva Nea Vanea pe canalul Sontea pana punem ochii pe-o salcie cu doua locuri de pescuit sub ea ceea ce ne convine asigurandu-ne umbra pentru o zi ce se anunta calduroasa.
Debarcam, si ne apucam de montat sculele de pescuit, mai mult eu. Ii montez undita lui Victor iar Liviu o desface pe a lui. Pana sa le montez pe ale mele Victor prinde primul peste(biban) si ca de obicei da berea. Reusesc intr-un final dupa doua beri sa arunc trei lansete pregatite cu tot ce trebuie si incerc sa stau cu ochii pe ele, dar venind mai mult la distractie nu reusesc. Mai schimbam vorbe, mai prindem ceva peste. Liviu reuseste sa trimita o naluca in varful salciei iar Victor isi agata undita in ceva din apa ceea ce il obliga pe Liviu sa faca o baie pentru a o descurca. Ce mai, bascalie la maxim.

Dupa doua aruncari Victor o mai agata odata, Liviu mai face o baie. Pana la urma se prinde cum sa arunce si nu mai da rateuri. Prinde si cativa bibani iar eu reusesc sa scot un caras destul de mare. Nici nu stim cand trece timpul si soseste Nea Vanea cu barca lui motorizata si cu ceilalti. Strangem si plecam spre Mila. Din nou incep emotiile pentru Victor in barca.

Se vad si ceva nori la orizont dar nu ceva deosebit. Ajungem la pensiune unde ne asteapta gazda noastra cu masa de pranz. Evident bem o tuica inainte si incepem sa savuram din nou borsul de peste, urmat de plachie si gogosi.
Mergem in camere ne schimbam si iesim in curte sa ne terminam treaba. Treaba este dupa cum bine stiti berea, vinul, etc.
Dupa cateva beri merg in camera dupa tigari. Dand cu nasul de racoarea aerului conditionat ma trantesc in pat. Adorm instant, vreo doua ore. Cand ma trezesc petrecerea e in toi, si imi dau seama ca am pierdut ceva din ea. Fug in curte unde lumea era vesela. Se spuneau bancuri, se canta la chitara, se faceau glume. Victor si Liviu in forma maxima cantau nevoie mare.






Au rasunat acorduri de rock, muzica populara, folk, etc.
Din nou a trebuit sa mancam. Saramura si clatitele de data aceasta au fost atractia cinei. Am mai baut cateceva sa ne refacem vocea si am iesit un pic la plimbare pentru un nou apus.



Dupa o plimbare buna si cateva telefoane date unele in regim de roaming :) ne-am intors sa continuam. De data aceasta si cu mai mult aplomb.






Petrecerea a continuat pana tarziu in noapte cand au cazut toti lati. Mai putin eu care dormisem si am avut ocazia sa vad vreo trei filme.