Mont Blanc ~ C'est l'heure! II

Ne tragem rasuflarea uitandu-ne catre Mont Blanc. Suntem la picioarele lui si la propriu si la figurat. Speram ca ce a fost mult a trecut. Suntem atat de aproape. Vantul bate cu putere ceea ce ne da de gandit si face sa ne fie un pic frig.
Pornim pe panta abrupta din spatele refugiului Vallot. Se adunase multa lume asa ca am hotarat sa ne continuam drumul pentru a putea evita aglomeratia de pe poteca. Fane merge primul dupa care eu si Popey. Incepem din nou sa obosim destul de repede de data asta mai mult Popey. Vantul face ca frigul sa fie destul de patrunzator si simtim pe masura ce urcam cum scade temperatura.

Dupa aproximativ o ora suntem pe Grand des Bosses(4513m). Vantul sufla al dracului de tare si ne arunca in fata zapada viscolita de simtim ca ne crapa pielea. Fane si-a luat doar o pereche de manusi simte tot frigul prin ele.
Stam cateva minute asteptandu-l pe Popeye si speram ca vantul sa se mai domoleasca. In zare se vede a fi senin dar deasupra Mont Blancului observam formandu-se un nor lenticular ceea ce nu e de bine. Vine si Popey , ne tragem rasuflarea cateva minute.

Traficul se face in ambele sensuri, deci unii au terminat si se duc la vale. Bem o gura de ceai si facem cateva poze cat inca mai putem. Incepem sa inaintam dar cu greutate vantul ne opune o rezistenta foarte mare batand din directia in care urcam. Mainile lui Fane ingheata din ce in ce mai rau, la fel si scafarlia lui Popey. Cred ca temperatura accentuata de vantul puternic este pe undeva pe la -20 grade.
Inaintam din ce in ce mai greu din cauza vantului. Zapada spulberata ne loveste incontinuu. Abia mai ne auzim intre noi. Ajungem intr-un final pe La Taurnette(4677m). Aici intram in norul lenticular iar vizibilitatea scade considerabil, aceasta problema adaugandu-se vantului si gerului napraznic. Fane se vaita ca i-au inghetat mainile. Popey e din nou in urma. Ne chinuim sa inaintam aproape orbeste iar vantul face ca din cand in cand sa ne odihnim stand in genunchi pe marginea potecii. In continuare nu renuntam inaitand foarte greu aproape in genunchi. Urcam pe o panta destul de abrupta si destul de ingusta. Cand sunt rafale puternice stam pe loc sa putem respira. In curand suntem in nor d-abinelea. Abia ne mai zarim unii pe altii. Din spate pare ca nu mai vine nimeni. Din fata au mai trecut doua grupuri de 3-4 persoane legate intre ele. Cred ca atingem culmea Mont Blancului la un moment dat dar este din ce in ce mai greu sa ne dam seama unde suntem.  Stam pe loc sa nu ne ia vantul pe sus. Ne mai taram cativa zeci de metri. Din fata apare un nou grup care ne spune in franceza ca: gata sa ne intoarcem.  Ma uit la Fane care cu greu incearca sa-si incalzeasca mainile si care zice si el "gata ne intoarcem, probabil ca am ajuns" . Popey intarzie sa apara si o luam la vale spre el. Il vedem la cativa metri si ii spunem ca gata ajuns, vazut dar e crima sa mai stam acolo sus cu vantul asta si poteca ingusta de o parte si alta avand prapastie. Intelege si incepem coborarea.

Vantul in continuare sufla din ce in ce mai tare dar parca e mai bine un pic cu el din spate. Mama lui de nor de unde a aparut el. Intr-o ora eram din nou la Vallot unde era senin si vantul era mai domol. Lume multa, unii urca, altii coboara iar majoritatea se odihnesc.

Ne oprim, ne asezam intr-un loc unde suntem feriti de vant, suntem aproape epuizati, ne tragem rasuflarea minute bune. Fane incearca din rasputeri sa-si incalzeasca mainile. Bem energizant si ceai. Urasc ceaiul asta baut patru zile incontinuu, nu-mi mai trebuie in viata mea. Stam de vorba si cadem de acord intr-un final ca am fost sus poate cu cativa metrii mai inapoi de varf dar ce mai conta fusesem pe Mont Blanc. Ne realizasem in sfarsit visul mai ales eu si Popey. Pentru Fane era a doua oara.

Facem planul pentru coborare. Ne retragem in prima faza spre refugiul Gouter pentru a manca ceva (daca gasim) de pranz si sa ne luam bagajele. Apoi vom porni pe Grand Couloir catre refugiul Tete Rousse iar de acolo mai departe catre Nid D'Aigle. Dar pana acolo mai e cale lunga si ne asteapta un drum extrem de lung si dificil.

I Shouldn't Be Alive Avalanche Of Terror

Mont Blanc ~ C'est L'heure :) I

2AM. WTF cineva ma trage de picior. Tresar un pic, lumina e difuza si vad oameni miscandu-se pe langa mine. Incepe sa fie agitatie dar refuz sa ma trezesc. Inca odata ma zgaltaie cineva si-mi spune "C'est l'heure". Fane se trezeste injurand si foarte nervos si ma intreaba
-" Ce mortii masii vor astia? Ce zic ma astia?".
-" Fane, cica este timpul frate. Astia s-au trezit sa plece pe Mont Blanc." zic eu.
Nu pot sa va redau intrec stocul de injuraturi care a fost la gura noastra dupa trei ore si ceva de somn. In plus trebuia sa ne ridicam si sa ne strangem unde dormisem pentru ca aia vroiau sa manance mic dejunul ca sa plece. In tot acest timp se tot striga "C'est l'heure!".
Forfota mare ce mai, odihna noastra era compromisa. Ne ridicam si ne asezam pe banci sa vedem ce se intampla. Toata lumea se pregatea de plecare si noi motaiam stand pe banca. Cu greu ne revenim din adormire si cadem de acord sa mancam si noi un mic dejun daca ramane ceva si sa bem un ceai. Asteptam sa manance din nou cei cu rezervari si ne prezentam la bufet. Spre surprinderea noastra mancarea ajunge si pentru noi si pe deasupra bem si un ceai. In total 15 euro de caciula.
Datorita celor trei ore de somn si aclimatizarii imi disparuse durerea de cap. Mancand ma simteam mai bine dar parca putin epuizat. Fane vine cu intrebarea: "Frate mergem si noi cu astia ca tot ne-au trezit?".
Eu sovaiam, nu stiam daca sunt in stare sa o iau de la capat inca o zi. Totusi aveam doua plusuri fata de zilele anterioare, nu mai caram rucsacul si nici nu mai aveam durerea de cap. Popey era gata de actiune si intr-un final ma hotarasc si eu la rugamintile lui si ale lui Fane. Gata "c'est l'heure" si pentru noi, mama voastra de francezi.
Facem un rucsac mic pe care bineinteles il cara Fane si iesim din refugiu in spatele celorlalti. Ne punem coltarii luam pioletul, betele si la drum.
Ceasul era de acum trecut de 3AM se vedea un sir intreg de luminite de la frontale care ducea catre poalele Mont Blanc-ului. Incet, incet am bagat de seama cat de rapizi suntem fara rucsacii mari. Am trecut usor pe langa altii plecati mai devreme. Acum se simtea ca aveam aclimatizarea facuta. Numai oboseam repede si gerul de afara ne trezise din amorteala. Poteca prin zapada era destul de aglomerata, nu de multe ori cei neaclimatizati faceau popasuri si nu aveai cum sa treci de ei. Uneori insa cand era loc treceam ca acceleratul pe langa multi altii neobisnuiti cu altitudinea si pana la Domme de Gouter intrecusem prima jumatate a celor care plecasera inaintea noastra. Fara mare greutate cam dupa o ora si ceva eram pe Domme de Gouter unde am luat si noi o pauza binemeritata. Incepea sa se lumineze aici sus. Se vedea in zare luminat un pic cerul.

Dupa cateva minute de odihna plecam, pasii ne duceau acum catre refugiul Vallot. Tragem tare si inca dupa o ora il zarim prin picul de lumina. era momentul in care noaptea se intrepatrunde cu ziua. Un spectacol fenomenal care se poate vedea la altitudinea asta. Nu prea se gasesc cuvinte pentru asta dar umbrele si siluetele muntilor dinspre rasarit sunt asa de grandioase in fata nostra incat ni se par desprinse din alte lumi.
Ajungem in sfarsit la refugiul Vallot, luam o pauza binemeritata. Este destul de multa lume in preajma lui. Bem un ceai, mancam ceva dulciuri si alune facem cate va fotografii cu toate ca inca nu e lumina, ne mai filmeaza Fane.

Mont Blanc ~ Terzo - Troisieme

09 iulie 2009

Ma trezesc din cauza ca mi-au inghetat labele picioarelor. Ma foiesc incerc sa ma ghemuiesc cat de cat sa le pot incalzi. E al dracu de frig. Prin cort razbate lumina, e dimineata. Ma uit la ceas este aproape 6. La fel si colegii de drum incearca sa se trezeasca si sa se dezmorteasca. Intr-un final iesim din sacii de dormit si incercam sa ne imbracam mai gros pentru a ne incalzi. Bocancii sunt in afara locului unde dormeam. Sunt inghetati bocna. Cu mare greutate incerc sa ma incalt si reusesc dar trebuie sa ma misc ca sa imi dezghet picioarele. Ies din cort. Se vede a fi o zi frumoasa,e senin.
Punem la foc niste apa pentru ceai si mancam racituri si dulciuri. Mai facem niste ceai si il punem la termos. A fost ger mare noaptea trecuta cred ca undeva pe la -10 grade. Strangem cortul, facem bagajele si dupa cum era stabilit astazi vom incerca sa cucerim Mont Blancul. Avem de urcat o ultima panta catre creasta. O sa iesim prin locul Piton des Italiens(4002m). Odihna ne facuse bine si eram cat de cat in forma.

In jur de 6:30 am luat-o din loc si ne miscam destul de repede si din cauza frigului. Intr-o ora eram in creasta savurand peisajul si faptul ca eram pentru prima oara la peste 4000m.

Dupa o mica pauza am inceput sa inaintam pe creasta. Greul spre uimirea noastra abia acum incepea. Creasta era destul de ingusta iar pe alocuri mergeai numai pe muchia de stanca, in stanga si in dreapta avand prapastii. Si nu orice fel de prapastii ci unele la care iti era frica si sa privesti.
Trecusem de lanturi, cabluri, scari, crevase dar acum era altceva, ceva la care nici macar Fane nu se asteptase si nici Cristi nu ne povestise. Un relief primejdios cu alternante de pereti de gheata, stanci, zapada inghetata si moale, locuri unde iti e teama sa pui piciorul si chiar mainile. Am urcat in prima faza niste colturi de stanca ca apoi sa ocolim prin partea de nord a unui varf. Stam sa ne tragem un pic sufletul. Apoi urcam pe o portiune de zapada mai buna dar ajungem in fata unui perete de gheata cam de 5m. Urca Fane, urmeaza Popey care il dovedeste si el cu greu. Era randul meu. Fac primii trei pasi pe perete incerc sa ma apuc si cu mainile dar nu reusesc, infig pioletul, ma trag dar ma dezechilibrez pentru cateva momente. Pulsul imi sare-n urechi si tample. O teama ma face sa ma apuc cu ambele maini de piolet si sa ma trag cat de cat ca apoi sa mai fac doi trei pasi lateral infig coltarii trag pioletul si-l infig mai sus. Aveam sprijin acum si dupa inca trei pasi in sus reusesc sa ies istovit de oboseala dar si de emotii.
Luam o pauza sa ne hidratam dar gustul ceaiului imi face scarba si beau doar energizant rece. Incep sa-mi fac griji uitandu-ma ce va urma. Nu se vedea nici o poteca. Este adevarat ca ninsese in ultimile doua nopti. Intai era o portiune mai usoara iar apoi spre iesirea in creasta Bionnassay
o creasta foarte ingusta de vreo o suta de metri extrem de ingusta si lipsita de zapada pe varf. Ajungem repede la creasta stancoasa facem o pauza sa vedem cum vom trece creasta respectiva. Popey isi scoate casca si o scapa. Nici o sansa sa o poata recupera. Ne-am uitat dupa ea vreo doua minute si tot nu se oprise ducandu-se la vale cu viteza. Apoi intr-un tarziu a cazut intr-o crevasa jos pe ghetar. Alta nu avea asa ca se multumeste cu o bentita de windstopper.
Eram in fata celei mai grele incercari si intelesesem totodata de unde s-au intors cehii. Acum Fane ne spune ca va trebuii sa mergem pe la baza stancilor unde incepe zapada pe fata sudica deoarece pe cea nordica era exclus. Tehnica era urmatoarea: Fane pleaca primul face portiunea de coarda dintre el si Popey dupa care pleaca Popey si grupeaza langa Fane asteptand sa vin si eu. Treaba asta se facea aproape mergand in genunchi cu coltarii infipti in gheata si infigand coada pioletului in zapada acesta fiind singurul nostru punct de sprijin pentru maini. Nu va spun cate transpiratii, cati fiori, cate tremuraturi, cate calduri si cate raceli pe sira spinarii m-au trecut. Cate injuraturi si-a luat Fane saracul. Creasta avand peste 100 de metrii lungime ne-a luat cam vreo doua ore. Imi tremurau mainile si picioarele cum nu mi-au tremurat in viata mea. Va dati sema ca nu a fost loc de fotografii si filme.
Trecem de stancile alea nenorocite si constatam ca mai e un hop . Aceeasi muchie ingusta pe creasta Bionnassay de data aceasta dar fara stanci, doar gheata si zapada. Acum era mai usor numai trebuia sa regrupam decat sa avem grija sa nu ne distantam mai mult unul de celalalt.

Inca 20 de minute si suntem gata, istoviti, si totodata cu o chestie in suflet ca am scapat. Ne tragem sufletul vreo 20 de minute. Calculam cam cat ar mai fi si speram sa ajungem unde ne-am propus adica pe Mont Blanc.
Acum putem vedea de aici de sus si Franta. In sfarsit am trecut si granita "ilegal".

Durerea de cap si oboseala le simteam din nou. Gafaiam in 20 de metri de mers. Incepea sa nu mai fie de gluma aparuse si un pic de ameteala. Incet incet ajungem si pe Domme de Gouter(4304m) un platou inalt de unde vedem refugiul bivuac Vallot, statia meteo si Mont Blancul. Ne oprim pentru o noua pauza cu toate ca Fane tragea de noi sa ne miscam mai repede. Dar ce naiba sa te mai misti ca noi nu facusem atata efort niciodata mai ales la altitudinea asta.

Era trecut de ora 4PM cand ne intersectam cu ruta franceza. Majoritatea coborau in timp ce noi vroiam sa urcam. Il vedeam si am fi vrut si sa-l atingem. Ne mai desparteau 500 de metri diferenta de nivel dar drumul era lung. Deja nu mai eram legati intre noi si Fane isi luase un avans considerabil. Ajuns la refugiul Vallot(4362m) ne asteapta sa evaluam situatia. Foarte greu ajungem si noi. Nu dupa multe discutii hotaram sa ne intoarcem si sa o luam catre refugiul Gouter. Probabil ca atat puteam la ora aia si asa era cel mai bine. Resemnati ca doar am vazut Mont Blancul facem cale intoarsa. O luam usor la vale. Fane o ia din nou inainte si la un momendat ne transmite ca se duce la refugiu cat poate de repede pentru a ocupa locuri. In dreptul Domme de Gouter isi face aparitia si ceata. O ceata groasa de abia vedeai poteca ce se facuse prin zapada batatorita de oamenii muntilor. Am scos la un momendat ochelarii dar nu recomand la nimeni sa faca treaba asta. Orbesti pentru urmatoarele cateva minute instant. Am stat sa-mi revin si m-a prins si Popey din urma. Am mers ca orbetii si in cele din urma ne-am dat seama ca suntem aproape datorita corturilor amplasate langa poteca.
Ajungem intr-un final. Fane ne astepta in fata refugiului. Ne spune ca ne-a rezervat locuri in sala de mese. 28 de euro de persoana sa dormi acolo pe banci, pe jos sau pe mese. Mergem sa platim, aratam carnetele de alpinisti si ne fac o reducere dar nu cea normala de jumatate spunandu-ne ca nu avem stampila cu sigla normala de anul acesta si platim 21 de euro pana la urma de persoana. Ne lasam la intrare betele, coltarii si pioletii si intram si ne asezam la o masa. Dam sa intrebam de ceva mancare dar este inchis bufetul. Trebuie sa asteptam pana pe la 7PM si abia e 6PM. Mi-era dor de o mancare calda. Ne uitam pe meniu si ne sare in ochi portia de carnati cu piure si consome-ul(supa lor). Se intredeschide bufetul si vorbesc cu cel de acolo care-mi spune ca intaietate il au cei cu camere rezervate si cu masa platita dar dupa aceea nu va fi o problema putem manca si noi.

Ma asez din nou la masa cu o multumire fata de mine care nu mai vorbisem demult franceza si cu toate acestea nu mi-a fost greu sa vorbesc si sa ma inteleg neasteptat de bine cu bufetierul.
Asteptam noi ce asteptam, ne molesim dand de caldura. Se deschide bufetul. Ne dam la o parte de la masa la care stateam si ne asezam la o alta pentru ca acolo mancau cei care aveau rezervare. Intr-un tarziu se termina si se duce Fane la ghiseul bufetului. Se intoarce instant si ne spune in doua cuvinte in engleza ce i-a spus ala "only soup". Sa inebunesc nu alta. Cum frate "only soup" dupa ce am asteptat atat dupa o mancare calda si care sa ne revigoreze un pic. Ne enervam, injuram de toti mortii si ranitii mamii lor de francezi si ne incolonam sa luam o supa. Care bineinteles era apa chioara si costa si 8 euro. Pe langa asta ne-am luat si o bere , ne-am scos din rucsace racituri si am mancat. Eram asa de deprimat incat eu le-am zis ca nu mai incerc niciun Mont Blanc a doua zi. Fane cu Popey erau mai optimisti eu deja aveam calculul ca voi dormi mai mult aici la refugiu asteptandu-i daca vor sa mearga. Am mai stat noi la povesti pana in jur de ora 9PM cand cica se da stingerea. Fane s-a bagat sub masa sa doarma, Popey pe banca iar eu sus pe masa de parca eram mort. Dar bine ca aveam unde. Inca o ora s-au tot auzind vorbind cehi, francezi, nemti, etc. In cele din urma cred ca am adormit eu dar tot cu o durere de cap sacaitoare.