joi, 8 septembrie 2011

Ciucas Trail Running 2011

2 septembrie 2011

 In luna martie primesc un e-mail asteptat de un an, cu detaliile inscrierii la editia a doua a "Ciucas Trail Running". Nu mai stau pe ganduri ma inscriu pe mine si pe Fane, dupa care il sun sa-i spun ca deja ne-am inscris parca fiindu-mi frica ca nu va merge. Imi spune si el ca e in regula si ca vom merge.
Au trecut lunile una dupa alta si iata-ma din nou in masina in drum spre marea mea iubire "Zaganu". Cum, necum ne intalneam din nou la fel ca anul trecut in traseul de semimaraton de la Ciucas Trail Running. Singura noutate de anul acesta este ca alcatuiam o echipa eu cu Fane, echipa "Let's Do It, Romania!". Cerusem acceptul si-l primisem ca sa concuram in numele acestui binecunoscut de acum brand.
 Aveam ca de obicei, naravul sa plecam pe rand, eu vineri la pranz, Fane vineri dupamasa.
Bineinteles m-am oprit la Maneciu la neamuri unde am degustat cateva paharele de tuica de pruna si am mancat bine. Am plecat spre Cheia in jurul orei 19:00, la volan aflandu-se finul meu Lulu, infiintandu-ma la sala de sport unde se faceau confirmarile, se ridicau numerele de concurs, se asista la sedinta tehnica. Aici trebuia sa ma intalnesc si cu Mihaela sau "Mi" care era si singurul voluntar al Let's Do It, Romania! ce participa la acest eveniment spre ai preda un tricou si niste stickere. Am stat vreo 10-15 minute nici urma nici de Fane nici de Mihaela asa ca am plecat spre pensiunea Nicos ca incepuse meciul Luxemburg-Romania. Lingem cate-o bere si dupa vreo doua telefoane ne intoarcem la sala de sport. Intre timp nationala conducea deja cu 2-0 si meciul nu mai era asa de interesant. Ma intalnesc cu Mihaela intai ii inmanez ce trebuia si il astept de-acum pe Fane. In sfarsit isi face aparitia. Ne facem confirmarile, ne luam pachetul de competitie ce continea tricou si numar de concurs si ne caram la Nicos din nou. De acum eram 5, eu, Fane, Lulu, Raluca(prietena lui Fane) si Duta(o prietena a lui Fane care-si astepta si ea prietenul sa ajunga in Cheia). Stam ceva timp la povesti si la bere si ne retragem in jur de miezul noptii la somn pentru ca trebuia sa fim odihniti pentru ziua ce urma.

3 septembrie 2011
 Ma trezesc cu greu dupa tuica si berile din urma cu o zi. Abia acum realizez ca era mai bine sa nu fi baut. Beau o cafea si mananc un baton energizant. Plec din nou spre Cheia parca un pic mahmur. Ajung pe la 8:20. Forfota mare. Care mai de care se antreneaza, se dau cu tot felul de alifii, se hidrateaza. Eu il sun pe Fane care era in chiosc sa-si mai cumpere cateceva. Ne intalnim si incepem si noi sa ne pregatim. Imbrac tricoul Let's Do It, Romania! si imi aranjez rucsacelul. Beau un energizant, ii pasez si lui Fane batoane energizante. El la randul lui imi imparte gel energizant.
Inchid masina si ne indreptam catre linia de start.


Inghesuiala mare, toata lumea forfoteste in asteptarea startului. La un momentdat incepe sa se numere invers 10,9,8,7...... ceea ce ma duce cu gandul la revelion. Si plecam si noi din coada plutonului intr-un final mai mult mergand decat alergand. Stau langa Fane si mai schimbam impresii si vorbe. Se trece de soseaua nationala si intram in padure. Vremea este superba dar parca este un pic cam cald. Randurile s-au mai rarit acum si o taiem in alergare usoara si noi. Bautura de cu o zi in urma isi face prezenta, obosesc, gafai si-mi simt pulsul in urechi. Fane bineinteles ca incepe sa se distanteze usor, usor. Trage de mine dar eu nu pot sa-mi ies din ritmul ala obosit. La un momendat incetinesc si numai alerg, doar merg grabit la pas. E din ce in ce mai greu si parca nu am aer in padure. Abia astept sa ajung la primul punct de realimentare ca sa pot bea apa. Intr-un final ajungem, aici se despart cele doua trasee, cel de maraton o i-a in dreapta iar cel de semimaraton o tine drept in urcus. Beau apa si parca imi mai revin un pic. O iau in alergare usoara pe unde se poate, pe unde se urca incerc sa grabesc pasul. Depasesc cativa care ma depasisera pana atunci pe semne ca si lor le-a mai scazut randamentul.


Iesim in golul alpin lasand in urma o stana pe partea stanga. Urmeaza o curba de nivel care urca usor dupa care se schimba treaba ma asteapta cea mai abrupta panta din traseu. Din experienta anului trecut aici ma pot baza pe efort si pe picioare. Dar ma insel fata de data trecuta cand aici nu mi-a stat mai nimic in cale, acum nu depasesc decat vreo 4-5 participanti. Cred ca de la tuica de cu o zi in urma. Important este ca ma simteam bine si puteam urca.



Ajung sus, ies in sa si ma opresc. Stau pret de doua minute timp in care bag si un gel energizant oribil la gust si lesinat de dulce. Plec mai departe unde din nou ma astepta un urcus tot abrupt dar mai scurt. Trec si de asta si bag de seama ca nimeni din spatele meu nu m-a mai depasit. Ajung in primul varf dupa care urmeaza o curba de nivel de data aceasta pe coborare. Vad  si varful Zaganului, mai bine zis il ocolesc prin dreapta, aici e o portiune si cu cateva cabluri. Reusesc sa trec. Urmeaza iar un urcus mai lin parca un pic si ies iar in creasta. Dupa vreo doua sute de metrii ajung pe platou si imediat pe varful Gropsoarele unde vreau sa-mi schimb incaltamintea. Imi scot din rucsac o pereche de pantofi de running si plec din nou. Parca plutesc in noile incaltari pentru ca sunt mult mai usoare dar trebuie sa fiu atent ca aluneca mai tare.



 Alerg din ce in ce mai bine si sustinut mai ales ca acum e la vale. Trec de Gropsoarele si fac dreapta catre locul unde unde coborarea este mai brusca pe poteca ce duce la cabana Ciucas. Poteca de data asta este ingusta si serpuieste prin jnepenis. Cand am ocazia alerg cand nu merg cat pot de repede. La o repriza de alergare alunec pe o radacina si cad. Ma proptesc bine in maini si calcaie si scap doar cu o zgarietura in palma. De acum poteca intra in padure si este mult mai lata dar are si cateva urcusuri care incet, incet ma storc de vlaga. Iesirea din padure ma prinde alergand dar parca nu asa cum o facusem pana atunci. Urc la pas si un ultim urcus semi-abrupt. Ies in drumul pietruit ce duce la cabana unde este punct de realimentare. Aud in departare "Hai baiatu'!". Eu eram. Cobor in alergare usoara cu un minim de efort fac o gluma cu fetele de acolo, beau apa, mananc doi covrigei si o felie de banana, imi spal zgarietura din palma, ma schimb din nou de incaltari, mai bag un gel energizant, beau din nou apa si o iau din loc.



 De data asta sunt in punctul sa strabat distanta care o urasc cel mai mult la traseul asta, coborarea de la cabana Ciucas pana la marginea padurii unde incepe poteca catre cabana Muntele Rosu. Merge cat de cat bine cu toate ca picioarele nu ma asculta asa cum trebuie. Iata-ma ajuns la poteca care intra in padure dupa o coborare mizerabila.


De acum simt oboseala si in picioare ceea ce face sa ma gandesc ca energizantele nu au cum sa ma ajute asa ca le dau uitarii.  Drumul prin padure il fac destul de repede cu toate ca au inceput sa treaca pe langa mine baietii de la maraton. Frate, eu nu stiu cum pot sa alerge atat de repede si de mult!

Intr-un final ajung deasupra cabanei Muntele Rosu. De aici drumul coboara pana in Cheia dar mie mi se pare greu. Ajung la ultimul punct de realimentare si beau doua pahare de apa (mai bine n-o faceam). De acum ma grabesc. Alerg ce alerg si cam in dreptul inscriptiei cu "mai sunt 5 km" ma apuca o durere in partea dreapta a abdomenului de parca imi baga cineva zeci de cutite. Cum nu alergam, durerea trecea. Am mai incercat in cateva randuri sa alerg dar in zadar durerea revenea de cate ori acceleram un pic. Am mers pana aproape de finish, cat am putut de repede. M-au mai depasit vreo trei baieti de la maraton si doi de la semimaraton. Am facut ultima suta de metri cat de repede am putut  si am terminat si anul acesta. La finish ne asteptau organizatorii cu medalii.



 Il sun pe Fane care ajunsese si care ma sunase la un momentdat cat eram inca pe traseu. Imi spune ca ei au plecat la Cabana Muntele Rosu cu masina sa manance cateceva si ca ma asteapta acolo. Numai de mancat nu-mi ardea mie. Dar asta e, ma schimb, ma urc in masina si o forjez intr-acolo. Nu pot sa va spun cate injuraturi i-am tras lui si acelora care raspund de drumul dintre soseaua nationala si Cabana Muntele Rosu. Drum mai spart ca ala nu am intalnit. Eu nu stiu ce asteapta cei care raspund de el de nu-l fac. Se pierd o gramada de bani acolo, unii turisti intorcandu-se din drum. Dar ma rog, am zis ca pana nu-l fac eu nu mai calc pe el. Ajung la cabana, intru in restaurant unde-i gasesc la masa pe Fane cu Raluca si Ion cu Duta. Ion, prietenul Dutei ajunsese si el dimineata. Mancam dar mancarea este sub asteptari si bem cate-o bere. Ion cu Duta vor sa faca un traseu iar eu cu Fane si Raluca coboram in Cheia. Pe drum ne toropeste oboseala si hotaram in Cheia sa tragem vreo doua ore de somn.


 Nu am apucat sa dorm prea mult pentru ca telefonul suna intr-una. Ba mama, ba Adi, ba nu stiu cine.
In cele din urma ma suna si Mi sa facem o poza pe linia de Finish pentru Let's Do It, Romania!. Zis si facut. Dupa ma retrag la terasa din fata hotelului Ciucas unde beau o cafea si o bere in asteptarea trezirii celorlalti . Intr-un final isi face intai Fane cu Raluca aparitia, dupa Ion si Duta. Era aproape de ora galei de premiere dar tot mai avem timp sa mai luam o bere. La 20:30 am plecat spre sala de sport unde vom afla pe ce loc am iesit si vom vedea cine au fost primii.



 Ajungem in sala unde vedem ca incepe tombola. Fane isi uitase numarul cu care alergase si umblam cu totii sa aflam ce numar a avut. Aflam in cele din urma numarul de la organizatori. Nu trece mult si minunea se produce, Fane castiga la tombola dupa ce o facuse si in urma cu un an. Cat de norocos sa fii sa castigi doi ani la rand. Premiul pe masura, o pereche de pantofi sport, fix ce-i lipsea. La strigarea locurilor insa am urmat eu, ocupand locul 10. Si m-am ales cu o diploma. Fane nu a fost strigat. Pesemne nu a intrat in primii 10.




 La acest moment toata lumea era multumita si ne-am indreptat catre Nicos sa povestim si sa sarbatorim. Acolo ne-am distrat de minune pe mai multe teme printre care "pepsi hic" (prietenii stiu sensul), veverite impaiate, blogul lui Cabral si altele. Intr-un tarziu dupa ce ne-am ospatat si distrat ne-am retras catre odihna. Eu am parcurs distanta Cheia-Maneciu cat de cat rapid pentru ca drumul era liber. Am dormit neintors.

4  septembrie 2011

M-am trezit cu febra musculara la picioare si cu o mare sete. Am baut o cafea si bineinteles o bere si am stat la palavre cu verii mei. Intr-un final a trebuit sa plec spre Bucuresti satisfacut ca am terminat din nou semimaratonul si am facut-o onorabil.
Anul ce va veni sper sa ma prinda din nou la Start si bineinteles la Finish.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu