Am ajuns si la al doilea antrenament din antrenamentele ce le faceam pentru Mont Blanc. Era o iesire la munte in Fagaras. Traseul incepea din Sambata de Sus de data asta cu scopul de a se ajunge pe Moldoveanu in conditii de iarna. Zapada era din Belsug cu toate ca eram la inceputul lui Aprilie. Gradul de avalansa nu era unul mare dar nici mic (3 de la o scara 1-5). Asadar pornim la drum intr-o sambata pe data de 4 aprilie 2 masini din Bucuresti urmand ca din Rasnov sa ne mai intalnim cu una. Ajungem in jur de ora 12 la pastravaria din Sambata, parcam masinile in spatele hotelului de acolo ne echipam si o luam din loc. Primavara aici la poale isi incepuse treaba. Nu prea mai era zapada, iarba incoltise si chiar inflorisera pe ici si colo poienitele. Pe drum negrabindu-ne fiindca urma sa inoptam la cabana Valea Sambetei, fiecare povestea te miri ce , glumea, fotografia, etc.
Timpul era bunicel, se intrevedeau cativa nori dar era destul de cald. Acum eram aproape de cabana, se vedea in zare sus "Fereastra Mare a Sambetei".
Iar pe jos o mare de culoare violet. Niciodata nu am vazut atatea branduse violet la un loc.
Ajungem la cabana cu intarziere fata decat preconizasem asta datorita pozelor facute pe drum florilor.
In cabana ocupam dormitorul ce-l ocupasem si asta vara cu Fane. Dar acum era iarna si trebuiau sparte lemne pentru a avea caldura noaptea, ma rog pana pe la ora 2-3 cand era stabilita plecarea. In sala de mese era acceptabil asa ca acolo ne-am facut veacul la un vin si o tuica fiarta. Am ascultat din nou cuminte la povestirile lor si la muzica cantata de baietii de la cabana la chitari.
In camera am inceput deja sa ne pregatim bagajul pentru dimineata ca sa nu mai pierdem timpul atunci. Soba deja se incalzise dar facuse si fum ca intr-o afumatoare.
Apucam sa mai bagam cateva lemne pe foc si pe rand adormin cu totii.
Dimineata ne trezim pe la 2 si incepem echiparea corespunzatoare de munte. Coboram in sala de mese ne facem ceai, mancam cateceva si ne luam talpasita catre Fereastra Mare a Sambetei. Cand incepem urcusul observam ca zapada e destul de moale si inaintam cu mare greutate afundandu-ne pana pe la brau in unele locuri. Aceasta intarziere nu fusese prevazuta dar totusi se tragea tare pentru a prinde rasaritul sus. Cu greu razbatem prin zapada aceasta si iesim la poalele ferestrei mari unde se vede ca a fost mai frig. Zapada de aici incepe sa fie din ce in ce mai tare pe masura ce inaintam. Punem coltarii si inaintam din ce in ce mai bine.
Ajungem in fereastra si ne tragem sufletul. Este 5 si jumatate si in curand va rasari soarele asa ca urcam pe prima culme(Slanina) pentru a avea o vedere mai buna si un peisaj mai frumos pentru fotografii.
Dupa un scurt ragaz isi face aparitia si soarele pentru care am tras atata drum.
Am tras tare cu pozele aproape o jumatate de ora. Am plecat mai departe bagand de seama ca atat de mult am stat ca ni se facuse racoare. In continuare am reusit sa urcam peste Muntele Galasescu insa un coleg din Bucuresti s-a intors din drum din cauza unei dureri la genunchi. Dupa urmatoarea curba de nivel si un traverseu mai dificil putin dat fiindca zapada o lua la vale destul de repede s-a intamplat ce nu credeam. La inceputul coborarii de pe prima muchie a Muntelui Valea Rea mi s-a facut frica. Incepea o coborare destul de dubioasa si dificila dupa parerea mea de atunci unde trebuia sa cobori pe o muchie de zapada ca o cornisa putin suspendata pe o distanta de vreo 50m. Am incercat din rasputeri dar nu mi-am putut infrange tema si am hotarat sa ma intorc cu toate rugamintile celorlalti inclusiv celor mai aprige ale lui Fane. Asadar m-am intors inapoi singur pana ce l-am prins din urma pe cel ce avea probleme la genunchi. Am facut din nou o pauza in Fereastra Mare iar atunci mi-am dat seama ca poate fi o greseala de-a mea alegerea de a urca pe munti ce sa mai vorbim de Mont Blanc.
Imi luasem deja gandul de la Moldoveanu iarna iar nici nu vroiam sa ma gandesc ce spun ceilalti inclusiv Fane de mersul meu pe Mont Blanc in iulie.
Dupa cateva minute incepem sa coboram din nou prin Fereastra Mare catre cabana. Nu era asa usor ca la urcare trebuia sa cobori ca pe o scara cu spatele infigand coltarii de fiecare data puternic. am reusit sa parcurg aceasta portiune aproape in intregime si cand mi s-a parut ca panta a devenit mai lina am dat sa ma intorc si atunci am tras cea mai mare spaima. Am alunecat in gol vreo 25 metri iar cand am vazut ce viteza iau am infipt bine calcaiele coltarilor in ghiata. M-am oprit, am avut noroc. asa ceva nu se face dupa cum am avut sa aflu mai tarziu. Te opresti cu pioletul nu cu coltarii fiindca risti sa-ti rupi picioarele. De lasat sa ma duc nu putea fi vorba. Probabil ma opream intr-o stanca in vale si cine stie cum era. Am stat 10 minute sa-mi revin, celalalt tovaras de intoarcere nu vazuse, era mai sus ca mine si era preocupat sa coboare cu atentie. Am ajuns la concluzia ca-mi "trecuse glontul pe la ureche", dupa care am transpirat instant. Am continuat sa merg ca prima data pana ce am considerat de aceasta data ca e sigur sa ma intorc
O pauza din nou pentru ca sa apara si celalat si am plecat pe picioare pana am dat de zapada moale pe care urcasem de dimineata. De aici a fost mult mai usor alunecand pe fund ca pe sanie pana la poale.
Ajunsi la cabana am incercat sa dam de cei ramasi pe munte si sa le spunem ca-i asteptam dar nu cred ca aveau semnal. Dupa 2 ore primim un telefon sa luam toate bagajele care au ramas la caban si sa coboram in Sambata pentru ca vremea se stricase pe munte iar ei vin pe valea Vistei si ne intalnim la pastravarie unde aveam masinile. Zis si facut. Inpachetam totul mai putin mancarea ramasa pe care o lasam cabanierilor fiindca nu mai era loc. In 3 ore eram la pastravarie unde ne luam o camera la hotel, facem un dus, mancam si stam la palavre in fata berilor asteptandu-i pe ceilalti. Incercam sa dam de ei dar au telefoanele inchise. Incepem sa ne facem usoare griji stiind de schimbarea vremii. Intr-un tarziu apar si ei pe la 6 seara rupti de oboseala. Au prins o fereastra de vreme buna si au venit pe unde am plecat. Am luat inca odata loc in restaurant ascultandu-i cum povestesc. In sinea mea mi-era cam rusine dar am constatat ca nu au nimic de comentat cu privire la intoarcerea mea ba mai mult imi spuneau ce trebuie facut pe Mont Blanc. A doua zi am plecat dis de dimineata cu sufletul impacat de refuzul meu de a merge mai departe in acesta tura dar si cu promisiunea lor de a mai merge inca odata pana la topirea zapezii. Lasam Fagarasul cu frumusetile si salbaticia lui si mai ne oprim inca odata sa-l fotografiem de la distanta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu