joi, 8 septembrie 2011

Ciucas Trail Running 2011

2 septembrie 2011

 In luna martie primesc un e-mail asteptat de un an, cu detaliile inscrierii la editia a doua a "Ciucas Trail Running". Nu mai stau pe ganduri ma inscriu pe mine si pe Fane, dupa care il sun sa-i spun ca deja ne-am inscris parca fiindu-mi frica ca nu va merge. Imi spune si el ca e in regula si ca vom merge.
Au trecut lunile una dupa alta si iata-ma din nou in masina in drum spre marea mea iubire "Zaganu". Cum, necum ne intalneam din nou la fel ca anul trecut in traseul de semimaraton de la Ciucas Trail Running. Singura noutate de anul acesta este ca alcatuiam o echipa eu cu Fane, echipa "Let's Do It, Romania!". Cerusem acceptul si-l primisem ca sa concuram in numele acestui binecunoscut de acum brand.
 Aveam ca de obicei, naravul sa plecam pe rand, eu vineri la pranz, Fane vineri dupamasa.
Bineinteles m-am oprit la Maneciu la neamuri unde am degustat cateva paharele de tuica de pruna si am mancat bine. Am plecat spre Cheia in jurul orei 19:00, la volan aflandu-se finul meu Lulu, infiintandu-ma la sala de sport unde se faceau confirmarile, se ridicau numerele de concurs, se asista la sedinta tehnica. Aici trebuia sa ma intalnesc si cu Mihaela sau "Mi" care era si singurul voluntar al Let's Do It, Romania! ce participa la acest eveniment spre ai preda un tricou si niste stickere. Am stat vreo 10-15 minute nici urma nici de Fane nici de Mihaela asa ca am plecat spre pensiunea Nicos ca incepuse meciul Luxemburg-Romania. Lingem cate-o bere si dupa vreo doua telefoane ne intoarcem la sala de sport. Intre timp nationala conducea deja cu 2-0 si meciul nu mai era asa de interesant. Ma intalnesc cu Mihaela intai ii inmanez ce trebuia si il astept de-acum pe Fane. In sfarsit isi face aparitia. Ne facem confirmarile, ne luam pachetul de competitie ce continea tricou si numar de concurs si ne caram la Nicos din nou. De acum eram 5, eu, Fane, Lulu, Raluca(prietena lui Fane) si Duta(o prietena a lui Fane care-si astepta si ea prietenul sa ajunga in Cheia). Stam ceva timp la povesti si la bere si ne retragem in jur de miezul noptii la somn pentru ca trebuia sa fim odihniti pentru ziua ce urma.

3 septembrie 2011
 Ma trezesc cu greu dupa tuica si berile din urma cu o zi. Abia acum realizez ca era mai bine sa nu fi baut. Beau o cafea si mananc un baton energizant. Plec din nou spre Cheia parca un pic mahmur. Ajung pe la 8:20. Forfota mare. Care mai de care se antreneaza, se dau cu tot felul de alifii, se hidrateaza. Eu il sun pe Fane care era in chiosc sa-si mai cumpere cateceva. Ne intalnim si incepem si noi sa ne pregatim. Imbrac tricoul Let's Do It, Romania! si imi aranjez rucsacelul. Beau un energizant, ii pasez si lui Fane batoane energizante. El la randul lui imi imparte gel energizant.
Inchid masina si ne indreptam catre linia de start.


Inghesuiala mare, toata lumea forfoteste in asteptarea startului. La un momentdat incepe sa se numere invers 10,9,8,7...... ceea ce ma duce cu gandul la revelion. Si plecam si noi din coada plutonului intr-un final mai mult mergand decat alergand. Stau langa Fane si mai schimbam impresii si vorbe. Se trece de soseaua nationala si intram in padure. Vremea este superba dar parca este un pic cam cald. Randurile s-au mai rarit acum si o taiem in alergare usoara si noi. Bautura de cu o zi in urma isi face prezenta, obosesc, gafai si-mi simt pulsul in urechi. Fane bineinteles ca incepe sa se distanteze usor, usor. Trage de mine dar eu nu pot sa-mi ies din ritmul ala obosit. La un momendat incetinesc si numai alerg, doar merg grabit la pas. E din ce in ce mai greu si parca nu am aer in padure. Abia astept sa ajung la primul punct de realimentare ca sa pot bea apa. Intr-un final ajungem, aici se despart cele doua trasee, cel de maraton o i-a in dreapta iar cel de semimaraton o tine drept in urcus. Beau apa si parca imi mai revin un pic. O iau in alergare usoara pe unde se poate, pe unde se urca incerc sa grabesc pasul. Depasesc cativa care ma depasisera pana atunci pe semne ca si lor le-a mai scazut randamentul.


Iesim in golul alpin lasand in urma o stana pe partea stanga. Urmeaza o curba de nivel care urca usor dupa care se schimba treaba ma asteapta cea mai abrupta panta din traseu. Din experienta anului trecut aici ma pot baza pe efort si pe picioare. Dar ma insel fata de data trecuta cand aici nu mi-a stat mai nimic in cale, acum nu depasesc decat vreo 4-5 participanti. Cred ca de la tuica de cu o zi in urma. Important este ca ma simteam bine si puteam urca.



Ajung sus, ies in sa si ma opresc. Stau pret de doua minute timp in care bag si un gel energizant oribil la gust si lesinat de dulce. Plec mai departe unde din nou ma astepta un urcus tot abrupt dar mai scurt. Trec si de asta si bag de seama ca nimeni din spatele meu nu m-a mai depasit. Ajung in primul varf dupa care urmeaza o curba de nivel de data aceasta pe coborare. Vad  si varful Zaganului, mai bine zis il ocolesc prin dreapta, aici e o portiune si cu cateva cabluri. Reusesc sa trec. Urmeaza iar un urcus mai lin parca un pic si ies iar in creasta. Dupa vreo doua sute de metrii ajung pe platou si imediat pe varful Gropsoarele unde vreau sa-mi schimb incaltamintea. Imi scot din rucsac o pereche de pantofi de running si plec din nou. Parca plutesc in noile incaltari pentru ca sunt mult mai usoare dar trebuie sa fiu atent ca aluneca mai tare.



 Alerg din ce in ce mai bine si sustinut mai ales ca acum e la vale. Trec de Gropsoarele si fac dreapta catre locul unde unde coborarea este mai brusca pe poteca ce duce la cabana Ciucas. Poteca de data asta este ingusta si serpuieste prin jnepenis. Cand am ocazia alerg cand nu merg cat pot de repede. La o repriza de alergare alunec pe o radacina si cad. Ma proptesc bine in maini si calcaie si scap doar cu o zgarietura in palma. De acum poteca intra in padure si este mult mai lata dar are si cateva urcusuri care incet, incet ma storc de vlaga. Iesirea din padure ma prinde alergand dar parca nu asa cum o facusem pana atunci. Urc la pas si un ultim urcus semi-abrupt. Ies in drumul pietruit ce duce la cabana unde este punct de realimentare. Aud in departare "Hai baiatu'!". Eu eram. Cobor in alergare usoara cu un minim de efort fac o gluma cu fetele de acolo, beau apa, mananc doi covrigei si o felie de banana, imi spal zgarietura din palma, ma schimb din nou de incaltari, mai bag un gel energizant, beau din nou apa si o iau din loc.



 De data asta sunt in punctul sa strabat distanta care o urasc cel mai mult la traseul asta, coborarea de la cabana Ciucas pana la marginea padurii unde incepe poteca catre cabana Muntele Rosu. Merge cat de cat bine cu toate ca picioarele nu ma asculta asa cum trebuie. Iata-ma ajuns la poteca care intra in padure dupa o coborare mizerabila.


De acum simt oboseala si in picioare ceea ce face sa ma gandesc ca energizantele nu au cum sa ma ajute asa ca le dau uitarii.  Drumul prin padure il fac destul de repede cu toate ca au inceput sa treaca pe langa mine baietii de la maraton. Frate, eu nu stiu cum pot sa alerge atat de repede si de mult!

Intr-un final ajung deasupra cabanei Muntele Rosu. De aici drumul coboara pana in Cheia dar mie mi se pare greu. Ajung la ultimul punct de realimentare si beau doua pahare de apa (mai bine n-o faceam). De acum ma grabesc. Alerg ce alerg si cam in dreptul inscriptiei cu "mai sunt 5 km" ma apuca o durere in partea dreapta a abdomenului de parca imi baga cineva zeci de cutite. Cum nu alergam, durerea trecea. Am mai incercat in cateva randuri sa alerg dar in zadar durerea revenea de cate ori acceleram un pic. Am mers pana aproape de finish, cat am putut de repede. M-au mai depasit vreo trei baieti de la maraton si doi de la semimaraton. Am facut ultima suta de metri cat de repede am putut  si am terminat si anul acesta. La finish ne asteptau organizatorii cu medalii.



 Il sun pe Fane care ajunsese si care ma sunase la un momentdat cat eram inca pe traseu. Imi spune ca ei au plecat la Cabana Muntele Rosu cu masina sa manance cateceva si ca ma asteapta acolo. Numai de mancat nu-mi ardea mie. Dar asta e, ma schimb, ma urc in masina si o forjez intr-acolo. Nu pot sa va spun cate injuraturi i-am tras lui si acelora care raspund de drumul dintre soseaua nationala si Cabana Muntele Rosu. Drum mai spart ca ala nu am intalnit. Eu nu stiu ce asteapta cei care raspund de el de nu-l fac. Se pierd o gramada de bani acolo, unii turisti intorcandu-se din drum. Dar ma rog, am zis ca pana nu-l fac eu nu mai calc pe el. Ajung la cabana, intru in restaurant unde-i gasesc la masa pe Fane cu Raluca si Ion cu Duta. Ion, prietenul Dutei ajunsese si el dimineata. Mancam dar mancarea este sub asteptari si bem cate-o bere. Ion cu Duta vor sa faca un traseu iar eu cu Fane si Raluca coboram in Cheia. Pe drum ne toropeste oboseala si hotaram in Cheia sa tragem vreo doua ore de somn.


 Nu am apucat sa dorm prea mult pentru ca telefonul suna intr-una. Ba mama, ba Adi, ba nu stiu cine.
In cele din urma ma suna si Mi sa facem o poza pe linia de Finish pentru Let's Do It, Romania!. Zis si facut. Dupa ma retrag la terasa din fata hotelului Ciucas unde beau o cafea si o bere in asteptarea trezirii celorlalti . Intr-un final isi face intai Fane cu Raluca aparitia, dupa Ion si Duta. Era aproape de ora galei de premiere dar tot mai avem timp sa mai luam o bere. La 20:30 am plecat spre sala de sport unde vom afla pe ce loc am iesit si vom vedea cine au fost primii.



 Ajungem in sala unde vedem ca incepe tombola. Fane isi uitase numarul cu care alergase si umblam cu totii sa aflam ce numar a avut. Aflam in cele din urma numarul de la organizatori. Nu trece mult si minunea se produce, Fane castiga la tombola dupa ce o facuse si in urma cu un an. Cat de norocos sa fii sa castigi doi ani la rand. Premiul pe masura, o pereche de pantofi sport, fix ce-i lipsea. La strigarea locurilor insa am urmat eu, ocupand locul 10. Si m-am ales cu o diploma. Fane nu a fost strigat. Pesemne nu a intrat in primii 10.




 La acest moment toata lumea era multumita si ne-am indreptat catre Nicos sa povestim si sa sarbatorim. Acolo ne-am distrat de minune pe mai multe teme printre care "pepsi hic" (prietenii stiu sensul), veverite impaiate, blogul lui Cabral si altele. Intr-un tarziu dupa ce ne-am ospatat si distrat ne-am retras catre odihna. Eu am parcurs distanta Cheia-Maneciu cat de cat rapid pentru ca drumul era liber. Am dormit neintors.

4  septembrie 2011

M-am trezit cu febra musculara la picioare si cu o mare sete. Am baut o cafea si bineinteles o bere si am stat la palavre cu verii mei. Intr-un final a trebuit sa plec spre Bucuresti satisfacut ca am terminat din nou semimaratonul si am facut-o onorabil.
Anul ce va veni sper sa ma prinda din nou la Start si bineinteles la Finish.

luni, 8 august 2011

Delta Dunarii, Marea Neagra ~Sulina~ Cardon, Letea, Plaja

22 Iulie
Trezirea este la 8.00. Dupa o noapte tulbure din pricina berii baute cu o zi inainte , ma dezmeticesc cu greu. azi avem zi de pescuit,plimbare, etc. Fiecare unde vrea. Eu cu Victor alegem pescuitul iar toti ceilalti plimbarea. Mancam cateceva, bem cafeaua, bem berea de dimineata si ma apuc sa-mi adun sculele si momeala. Umplem si o lada frigorifica cu bere, pentru ca nu se poate altfel si suntem gata de drum. De data asta capitanul ne comunica ca in barca vom fi mai multi.





 Ajungem pe chei unde ne asteapta barca pe noi si inca sapte persoane. Un tata cu doi copii(o fata si un baiat) si o familie cu alti doi copii(doua fete destul de marisoare). Umplem barca lui Lucian Pamfil si iata-ne la drum pe unde altundeva decat pe Canalul Indragostitilor dupa Lucian (Canalul Barbosu in realitate). Dar ce e mai frumos decat poezia in Delta Dunarii. Canalul ce leaga Sulina de Cardon este destul de lung. Trecem printre nuferi albi si galbeni, stuf, papura, salcii, etc. Stam la sueta din cand in cand mai desfacem cate-o bere din lada, mai facem o gluma, o poza.



 Mergeam aproape de o ora si nu se schimbase nimic in peisaj iar mie imi trebuia un wc. Frate dar in ce hal imi trebuia de-mi venea sa sar in apa. Ii expun lui Lucian problema care ma linisteste ca ajungem imediat. Si "imediat" asta se prelungea de trecuse vreo 20 de minute si tot nu dadea semne sa opreasca. Intr-un final ajungem la Cardon care de fapt e un satuc cu cateva case intre canale si unde urma sa ne impartim pe categorii: pescuit si cascat gura. S-a dovedit a fi invers pana la urma dar ma rog, cei de la pescuit am cam cascat gura.
Ajung in cea mai mare viteza la primul wc din curtea in fata careia a tras barca. Ne separam in doua grupuri. Un grup de pescari(eu cu Victor) iar al doilea format din ceilalti mergea sa vada padurea de la Letea cu o masina de teren(de safari cum zicea Lucian). Pe noi urma sa ne duca gazda pe un canal din apropiere. Zis si facut, ne urcam la el in duba si cadem de comun acord sa ramanem sub un pod unde curentii erau cat de cat mai mici dar unde aveam si umbra.



 Ne punem pe treaba nu inainte sa descoperim ca in lada mai aveam doar cinci beri. Desfacem cate una si incepem sa ne punem pe intins scule. In vartejul nostru Victor isi darama berea si eu il urmez in cateva clipe. Dupa ce ca era putina am mai si risipit-o.
Tacticosi ne punem momeli si incepem sa pescuim si sa vorbim vrute si nevrute.

De partea cealalta, restul vad padurea Letea, caii, dunele de nisip si mananca o plachie extraordinara.








Noi savuram o priveliste, o barca, doua, o bere care mai era si ne bronzam in asteptarea capturilor care si normal ca nu ne-au ales pe noi. Am prins niste pesti normali si nu multi asa ca nu avem cu ce ne lauda. Intr-un final se face de ora de intalnire si sunam la cine ne-a lasat sa vina sa ne ridice. Dar surpriza telefonul inchis sau fara semnal. Sunam pe Lucian care ne spune ca vine cam in jumatate de ora sa stam linistiti ca ne vor lua direct ei. Ne strangem betele, si acareturile si in asteptarea celorlalti fumam cate-o tigara sa treaca timpul. Tinandu-se de cuvant ca intotdeauna Lucian a ajuns la fix. Drumul de intoarcere cel putin mie mi s-a parut mai scurt.





Ajungand la pensiune Victor se pune pe facut gratar. Venise de acasa cu carnati de Plescoi si pastrama de oaie chiar de la Plescoi aduse, unde fusese in urma cu doua saptamani. Ce mai, o minunatie de gratar facuse Victor. Mancam si iesim usor spre plaja. Luam un microbuz cu 1 leu de persoana care ne lasa aproape pe plaja. Aici la Sulina plaja este extraordinara, curata, fara manele, fara fete dubioase care vand cateceva. In general in Sulina nu gasesti nici daca vrei sa cauti persoane dubioase care ti-ar inspira teama ca ai putea fi furat sau pacalit.



 Seara am iesit din nou la restaurantul "Marea Neagra" unde am stat pana dupa miezul noptii.

23 iulie
Zi de plaja atat dimineata cat si dupamiaza. Asadar ne-am trezit un pic mai tarziu decat in ziua precedenta, am baut cafeaua, bineinteles berea si am luat-o spre plaja toti cu catel, cu purcel, unii cu microbuzul, altii pe jos fiecare cum a vrut. Ziua asta a fost cat de cat mai linistita.  La plaja eu cu Liviu, Pete, Masu si Victor am stat un pic la pescuit, am facut cate-o baie la varsarea unui canal in mare pentru ca era apa mai calda si am mai stat la vorbe si la bere bineinteles.





La pranz a mers la pensiune am mancat cateceva printre care si hamsii cu sos de usturoi, am lenevit prin curtea pensiunii. Dupamiaza am stat eu cu Victor sa-i conducem pe Liviu, Masu si Pete la vapor deoarece ei se intorceau la Bucuresti cu rapida de 18.



I-am dus, si-au ocupat locurile, au plecat iar noi ne-am dus dupa fete care plecasera mai devreme la plaja. Am luat microbuzul dar cand am ajuns ele erau in statie pentru ca se intorceau deja. Asa ca am facut cale intoarsa in formatie completa. Am mai stat prin curtea pensiunii putin, am facut un dus si am iesit la plimbare prin Sulina.


Am constatat ca erau in desfasurare zilele Sulinei si aveau loc spectacole iar o nava a politiei de frontiera era deschisa vizitarii de catre public.




Ne-am plimbat, ne-am relaxat iar in cele din urma ne-am retras in camerele noastre pentru ca dis de dimineata aveam rapida catre Tulcea.


Ca sa nu inchei asa va spun ca Sulina este printre putinele orase din tara care mi-au lasat o impresie placuta si va  recomand sa o vizitati daca aveti aceasta ocazie.

Next: Ciucas Trail Running 3 septembrie

marți, 2 august 2011

Ciucas Trail Running

Ciucas Trail Running, o experienta de varf!

  Asociatia Truly Mountain Sport va invita pe 3 si 4 septembrie la concursul de alergare montana Ciucas Trail Running, in statiunea Cheia, judetul Prahova.
  Programul competitiei include cursa de maraton si semimaraton montan, festivitatea de premiere cu proiectii foto din timpul competitiei, tombola cu premii, petrecerea invingatorilor, cursa copiilor, si cursa pe role.
  Cararile muntilor Ciucas, un cadru natural de o deosebita frumusete asteapta sa le descoperiti sau redescoperiti in cadrul maratonului de 42.2km sau a semimaratonului de 21.95km. Se vor acorda premii in bani si obiecte primilor clasati la ambele probe, la urmatoarele categorii de varsta. Masculin: 18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, plus 50 ani si Feminin: 18-29 ani, 30-39 ani, plus 40 ani
 Tombola din cadrul festivitatii de premiere de pe 3 septembrie este deschisa tuturor participantilor si va avea premii constand in incaltari de trail-running, tricouri, rucsaci, buff-uri, bidoane si altele.
  Pachetul individual de inscriere contine tricou tehnic Domyos, numar si chip de cronometrare electronic, harta traseului, bautura racoritoare sau bere. Toti participantii care vor termina cursa vor primi medalie de Finisher.
 Peste 200 de participanti se inscrisesera pe 1 august; te asteptam si pe tine!


 Mai multe detalii si inscrieri pe http://www.trail-running.ro/

vineri, 29 iulie 2011

Delta Dunarii, Marea Neagra ~ Sulina ~ Golful Musura, Insula Pasarilor

21 Iulie
7.30. Locul de intalnire: In parcare la Liviu.
De obicei nu intarzii dar de data asta am trecut pe la momeli si pe la maicamea sa iau o lada frigorifica si am intarziat vreo 15 Minute.
7.45. Ajung in parcare la Liviu, locul unde ne adunam eu, Adi, Victor, Carmen, Calin, Masu, Liviu si Pete.
Transferam bagajele din masina mea in masina lui Victor si a lui Liviu si pornim la drum. Drumul il stiti de la plecarea in Delta de acum o luna asa ca nu va mai povestesc aceleasi chestii pana la Tulcea incluzand aici si popasul cu mici, etc.
De data asta rezervasem locuri la nava rapida. Ne caram calabalacul mult mai departe decat cheiul unde trage pasagerul. Avem locuri rezervate in fata navei chiar la geamul din fata.



Din pacate nu putem admira privelistea foarte bine deoarece geamurile fiind de plastic sunt matuite si abia se zareste pe unde mergem. Asa ca ne punem pe baut bere, mancat alune, povesti, bascalie, etc. Intre timp ploua dupa care sta ploaia.
Cam intr-o ora si jumatate ajungem la Sulina. Putine orase de la noi mi-au lasat o impresie buna iar Sulina este unul dintre ele. La prima vedere este fenomenal(cel putin asa il vad eu).
Descarcam bagajele si ne intalnim cu un baiat care sa ne conduca la pensiune trimis de Lucian Pamfil, prietenul lui Liviu . Pensiunea este aproape de port pe strada a-II-a. (http://www.pensiuneaplutosulina.ro/)
Ne ocupam camerele foarte multumiti de ele si coboram pentru a merge la masa la restaurantul Marea Neagra. Intre timp mai ne racorim cu cate-o bere.


 Mancam destul de bine si de scump si ne intalnim cu Lucian pentru a stabilii la ce ora ne plimbam. 
La ora respectiva ajungem pe chei, ne imbarcam si o luam din loc.





Prima destinatie Farul vechi si pelicanii printr-un canal ce ocoleste farul si ajunge in capatul golfului Musura.







Ne-am intors in canalul navigabil iesind spre varsarea Dunarii in Marea Neagra , trecand pe langa noul far.



 Trecem de far iar acum mergem catre locul unde apa calda si dulce a Dunarii se contopeste cu apa rece si sarata a Marii Negre. Parca vrand sa ne anunte, marea ne primeste cu o forta numai a ei canalizata in valuri cat de cat mari ceea ce face sa le sperie pe fete si pe Calin.
Iesim un pic in larg sa ocolim digul de piatra ce indruma Dunarea sa se contopeasca cu marea si facem stanga in golful Musura catre Insula Pasarilor (Insula Fericirii dupa Lucian). Aici este locul unde inopteaza multe pasari de acolo venindu-i si numele. Dupa vreo 10-15 minute ne apropiem de insula. Sunt ceva pasari dar nu atat de multe cum ma asteptam sa vad. In principal pescarusi, albatrosi si randunele de mare.



Langa insula in partea de nord pentru a imbogati peisajul se afla si un vapor ucrainian esuat.
Oprim aproape de mal coboram pe rand din barca eu, Liviu, Masu si Victor cu Calin.
Ajungem pe insula de marimea a doua terenuri de fotbal pe care cresc doar iarba, cateva specii de plante si buruieni pitice. Dam o tura desculti, adunam cateva cochilii de melci si ne reimbarcam pentru a ne intoarce catre Sulina.



Pe drum prindem si un apus de soare fantastic.




De data asta Lucian o i-a prin golf ne arata malul ucrainean si ne ne scoate pe un alt canal "Canalul Pescarilor" aproape in port. Fiind aproape seara incepe sa fie cam racoare.


Ajungem in port unde stabilim cu Lucian sa ne i-a dimineata pentru o noua plimbare si-l invitam sa treaca seara sa stam la o bere.
Ne retragem catre pensiune unde ne inhamam din nou la bere si alune. Pe rand incep sa se retraga cate unul pana raman eu cu Victor. Aproape de miezul noptii apare si capitanul Lucian Pamfil dar ne gaseste pe amandoi mai mult muti asa ca bea o bere cu noi dupa care ne retragem cu totii la somn.